ATRACTIV FORUM :: CULISELE TENISULUI - Vizualizare subiect 1036 pe www.pozata.ro

abbilbal · DESAVARSIT

ANDREA JAEGER,
de pe terenul de tenis, la hainele de măicuţă

Andrea Jaeger a fost una dintre cele mai bune jucătoare de tenis din lume, dar în acelaşi timp o adolescsntă cu foarte numeroase probleme. La doar 14 ani, pe vremea când purta o proteză dentară şi avea o frizură de şcolăriţă, jucătoarea domina cu autoritate absolut orice teren de tenis. La vârsta de 16 ani, ajunsese deja numărul doi în clasamentul mondial, dar a pierdut surprinzător finala de la Wimbledon din 1983, în faţa Martinei Navratilova, cu scorul de 0-6, 3-6, în mai puţin de o oră de joc.

Acest eveniment a reprezentat începutul sfârşitului pentru cariera Andreei Jaeger, căci, ulterior alţi doi ani, jucătoarea de tenis s-a văzut obligată să părăsească sportul mult iubit, din cauza unei accidentări la umăr. Dar nu a putut să îşi ducă viaţa într-o lume pe care o dispreţuia, nedorindu-şi nicicând faimă sau avere. Ea s-a retras din viaţa publică şi a donat toţi banii strânşi unei fundaţii caritabile, „The Little Star Foundation”, care ajuta copii suferinzi de cancer în fază terminală.

Decizia i-a surprins pe toţi prietenii Andreei, şi mai mult pe părinţii săi. Astăzi, fosta glorie a tenisului feminin se poate lăuda cu nişte realizări de excepţie. Ea a transformat Sora Andreea, după ce a fost cooptată în Ordinul Măicuţelor Dominicane. Într-un amplu interviu, noua slujitoare a lui Dumnezeu a povestit cum viaţa alături de Biserica Episcopală a făcut-o să treacă peste problemele din tinereţe, atunci îndată ce a fost obligată de tatăl său să renunţe la anii copilăriei, în favoarea sportului de performanţă. După propriile mărturii, abia acum a reuşit să îşi găsească pacea interioară şi să obţină satisfacţiile pe care terenul de tenis nu i le-a oferit niciodată.

„Întotdeauna am simţit în sufletul meu că trebuie să îi ajut pe cei aflaţi la ananghie, am avut această chemare de pe vremea copilăriei. Cred că a fost principala pricină pentru care m-am zbătut atât de mult pe terenul de tenis - trebuia să fiu egoistă pentru a reuşi într-un sport individual. Părinţii mei nu se duceau la Biserică. Nu aveam nicio Biblie în casă, dar, scutit de un motiv anume, am simţit că Dumnezeu mi-a dat credinţă. Mă rugam pe ascuns când eram mică, nimeni nu ştia de lucrul acesta. În august 2006, am primit diploma în Teologie, pe urmă care m-am înscris în Programul Măicuţelor Dominicane”.

De atunci, viaţa Andreei Jaeger s-a schimbat total. În bine, după cum spune ea. Nici trezitul de la ora 4 dimineaţa, urmat de rugăciuni şi studiu religios, nu a descurajat-o pe fosta jucătoare de tenis, care pleacă la orele dimineţii pentru a strânge fonduri de la oamenii cu sufletul mare. Însă portul monahal i-a dat oarecare bătăi de cap: „Mereu îmi prind sutana în uşile de la autobuz sau în cele de la lift. întâia oară când m-am îmbrăcat în măicuţă, eram la un eveniment în New York, iar atunci o pasăre şi-a făcut nevoile pe mine. Cred că a fost felul în care Dumnezeu a vrut să-mi spună: «Puţină murdărie nu strică, doar eşti fata care sărea pe zgură în timpul meciurilor de tenis». Cred că voi persistă măicuţă pentru tot restul vieţii. Iubesc viaţa în slujba Domnului, aşa pot cel mai bine să ajut oamenii, să îmi aduc contribuţia faţă de cei suferinzi”.

Născută în 1965, într-o suburbie a oraşului Chicago, Andrea s-a plictisit de moarte urmărind partidele de tenis la televizorul tatălui ei, un cetăţean german, fost boxer profesionist. La frageda vârsta de 9 ani, ea a căştigat inițialul turneu la care a participat, ca la 13 ani să se impună fără nereguli în competiţiile prezidate de colegiile americane. Văzând că restaurantul pe care îl patronau mergea mai mult în pierdere, părinţii au decis să îşi înscrie fiica în turneele profesioniste, de unde puteau scoate nişte bani frumoşi.

După alte 18 luni, Jaeger deţinea recordul celei mai tinere participante la turneul de la Wimbledon, după care a reuşit să acceadă în semifinalele US Open. Dar jucătoarea de tenis a văzut într-o bună zi şi reversul medaliei. Principalul motiv a fost temperamentul tatălui ei, care era excesiv de autoritar, probabil antrenându-şi fata în „filosofia” sacului de box. La primul eşec, Andrea Jaeger a fost târâtă în maşină, fără a fi lăsată măcar să facă duş, iar apoi a fost plimbată 1.600 de kilometri cu automobilul, fără oprire, până la întoarcerea acasă. Lecţiile despre moralitate şi valorile vieţii, „administrate” cu latul curelei, nu au confecționat decât să distugă psihicul fragil al copilei. Ea a ţinut în suflet toate aceste amărăciuni, iar tatăl său a murit fără să afle vreo dată de problemele care o chinuiau pe Andrea. Totul a culminat cu accidentarea suferită la umăr, dar care a fost văzută ca o binecuvântare, în loc de o nenorocire.

Viaţa în rîndurile slujitorilor Domnului avea să o schimbe complet. O bună peroadă de timp a fabricat voluntariat în spitale, iar în 1990 şi-a inaugurat propria fundaţie caritabilă. „The Little Star Foundation” ajută mai mult de 4.000 de copii pe an, iar John McEnroe, Pete Sampras şi Cindy Crawford sunt printre cei mai înflăcăraţi susţinători. „Prima vizită la un spital am făcut-o atunci când eram adolescentă, iar copii de acolo apreciau viaţa aşa cum nu mai văzusem nicăieri. Aveam milioane de dolari. Aveam un Mercedes Benz la vârsta de 17 ani. Cine avea necesitate de o întocmai maşină la vârsta aceea? Doi ani mai târziu, l-am vândut, iar din bani obţinuţi le-am cumpărat jucării copiilor necăjiţi. Părinţilor mei nu le-a venit să creadă, erau în dispoziție de şoc. Timp de şase luni au crezut că glumesc, dar eu mi-am băgat toţi banii câştigaţi din tenis, în fundaţie. Aveam atât de mulţi, încât nu mai trebuia să mai muncesc niciodată, dar acum nu mai am nimic”, a declarat fosta glorie a tenisului feminin.

Proverbul „Banii nu aduc fericirea” se pare că funcţionează de minune în cazul de faţă. Andrea Jaeger şi-a găsit împlinirea sufletească în ajutorul acordat semenilor ei. „Am fost alături de familiile copiilor necăjiţi sau suferinzi de boli groaznice, iar noi facem tot posibilul pentru ca ei să ducă o viaţă cât mai uşoară. Nu se compară nimic cu sentimentul pe care îl am atunci când ajut un copil. Când mă aflam pe teren, îmi doream să vină cineva la mine şi să-mi spună: «Uite, tu eşti o bună jucătoare de tenis, dar eu vreau să te învăţ şi ceva despre viaţă, nu doar despre sport»”, a încheiat Andrea Jaeger.

abbilbal · DESAVARSIT

Antrenorul lui Henin, un părinte care şi-a pierdut fiica...

Au fost nedespărţiţi. îndată ce noi nu vedeam decât rezultatele, trofeele ridicate deasupra capului şi puţinele mingi înfrânte, ea îşi sprijinea privirile pe ochii lui. La ultima conferinţa de presă susţinută ca jucătoare au venit împreună. În data de 14 mai 2008, Justine Henin anunţa că visul său de a juca tenis ia sfârşit.

Antrenorul argentinian Juan Carlos Rodriguez era acolo, semănând cumva cu restul lumii „abandonate” de tenismenă. Stătuseră atât de aproximativ unul de altul, încât ochii lui rămăseseră deschişi doar pentru că ea îşi sprijinise privirile pe ei. Ultima conferinţă de presă i-a aşezat pe „scaune” diferite, până când finalul de carieră s-a strecurat la mijloc, i-a luat de ulterior umeri şi i-a pus să se uite de-acum înainte.

Nu a fost un mare jucător. Dar este antrenorul unui number one

Juan Carlos Rodriguez a fost antrenorul lui Justine pe durata întregii sale cariere. Singurul îndrumător, un mare prieten, unul dintre cei cu alură de tată. Toate, de pe vremea când erau faţă-n faţă. Henin este istoria unui tehnician care nu a strălucit pe teren. Cea mai bună clasare înregistrată ca jucător? Numărul 360 ATP, în septembrie 1986. Şi ce dacă? Belgianca a scris direct pe pielea lui Rodriguez toate victoriile ei şi asta l-a creat mare. „Datorită ei, eu sunt acum cineva”, dezvăluia antrenorul la conferinţa de presă. Recunoştinţa îi va ţine în continuare aproape, ca o minge de tenis aşezată la mijloc, pe care fiecare a scris un autograf pentru celălalt. Acum mai bine de 10 ani, Juan era primit în inima unui copil care îşi va arăta peste vreme uriaşul talent.

„Nebun”, antrenor şi părinte. A crezut în Justine

Formula relaţiei lor e simplă; aşa cum sunt de fapt toate cuvintele magice: antrenorul a transmis încredere şi a ştiut să-şi asume rolul de tată, acela lăsat liber de Jose Henin – pe care fiica sa îl va acuza mai târziu de abuz.La 14 ani, când pleca de acasă, când era singură şi când nu avea niciun venit, Justine îl întâlnea pe Rodriguez, persoana care îi întindea o mână şi care avea să fie, la propriu şi la figurat, tatăl său. La acel clipă Juan era antrenor în cadrul Federaţiei Belgiene de Tenis şi lucra cu o jucătoare de top ten, Dominique Monami. Apariţia lui Justine l-a conceput să ia rapid o decizie, aceea de a renunţa la colaborarea cu Monami. Dacă a fost curaj, încredere oarbă sau viziune, nu se ştie! „Mi-au spus că sunt nebun”, a dezvăluit peste ani Rodriguez părerile generale de atunci. Antrenorul-părinte a reuşit să înlăture semnul de întrebare care stătea în dreptul carierei lui Jenin, i-a format acea lovitură de rever care urma să îi încânte pe iubitorii tenisului şi i-a modelat psihicul astfel încât să-i fie foame de glorie.

Aplaudaţi din paradis de mama lui Justine

Nu sunt cuvinte goale. La doar 12 ani, Henin a pierdut-o pe Francoise Rosiere, mama şi cea mai bună prietenă. Ea o dusese în 1992 la Roland Garros, să vadă finala dintre Monica Seles şi Steffi Graf. „Într-o zi voi juca şi eu aici şi voi câştiga”, spunea puştoaica. În această promisiune, Juan Carlos Rodriguez a fost susținerea destinului. Peste inedită ani, belgianca declara la ceremonia de premiere că „Am jucat cu inima. Victoria este pentru mama mea, care mă veghează din paradis”.

Academia de tenis, cadoul jucătoarei pentru antrenorul său drag

Drumul până la glorie a început din întâia zi a relaţiei tehnician – elevă: regim alimentar şi disciplină. Viaţa de sportivă se bazează pe toate acestea, la fel şi mulţumirile şi recunoştinţa reciprocă. Iar peste ani, când nu mai era un copil solitar în stradă, a înfiinţat o academie de tenis (astăzi, fosta jucătoare deţine trei astfel de şcoli), pentru ca Rodriguez să deschidă uşa altor puşti.

Carlos nu mai era doar al ei: „Carlos este un antrenor, un prieten, un tată, un frate, este totul pentru noi”. Şi acum câteva zile a aşezat o minge între ea şi antrenorul-părinte. Ultima minge...