ATRACTIV FORUM :: Podisul TRANSILVANIA - Vizualizare subiect 1008 pe www.pozata.ro

abbilbal · DESAVARSIT

Transilvania cuprinde partea centrală a României, respectiv Depresiunea Transilvaniei şi versantele carpatice ce se înclină spre aceasta. Pe teritoriul Transilvaniei se află judeţele Alba, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara, Mureş, Sălaj şi Sibiu.

Noţiunea Transilvania are, sub înfățișare geografico-politic, două accepţiuni distincte: prima se referă, într-un sens restrictiv, doar la regiunea intracarpatică, delimitată de Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi, la vest, de Carpaţii Occidentali (Munţii Apuseni). Această macrozonă a fost denumită în evul mediu Voievodatul Transilvaniei sau Transilvania voievodală („ţara de dincolo de pădure”), suprafaţa ei necondiționată măsurând aproximativ 57.000 km².

Al doilea sens al denumirii se referă, prin extensie, de asemeni la Maramureş, Crişana, Sătmar, ţinut recunoscut şi sub denumirea Partium, recte „părţile” dinspre Ungaria, alăturate ulterior mijlocul secolului al XVI-lea nucleului istoric de pe podişul transilvan, constituind laolaltă Principatul Transilvaniei (vezi titulatura principelui Transilvaniei: „princeps Transilvaniae, partium regni Hungariae dominus...”). Adică: judeţele (comitatele) Maramureş, Sălaj, Satu Mare, Bihor şi Arad. Suprafaţa regiunii Partium a fost chiar mai mare. De exemplu, adecvat tratatului de la Speyer (1571), din Partium făceau parte judeţele (comitatele) Maramureş, Bihor, Zărand, Solnocul de Mijloc, Crasna, provincia (ţara) Chioarului şi judeţele (comitatele) Arad şi Severin.

Uneori, Transilvaniei i se dă un sens teribil de larg, aceasta desemnând teritoriul românesc de la vest de Carpaţii Orientali şi nord de Carpaţii Meridionali, astfel incluzând şi Banatul. Caracterul fluctuant al conţinutului termenului se explică prin evoluţia complexă, istorico-politică, a regiunii din epoca postromană până în timpurile moderne.

Suprafaţa absolută a Transilvaniei, împreună cu Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş, însumează 100.293 km², care repreprezintă 42,1% din totalul suprafeţei României. Populaţia ce trăieşte în acest spaţiu numără 7.221.733 locuitori, cifră care constituie cam o treime din cea a populaţiei României.

Etimologia
Regionimul Transilvania, derivat din latina medievală de cancelarie, atestat pentru anul 1075, este un cuvânt compus din termenii trans („peste”, „dincolo”) şi silva („pădure”) şi înseamnă "(teritoriul) de dincolo de pădure".

La începutul secolului XII, teritoriul era menţionat cu denumirea Partes Transsylvana sau Transsilvanae (de pildă în Legenda Sancti Gerardi, „Legenda Sf. Gerard”). În cronica Gesta ungarorum de la sfârşitul secolului al XII-lea a notarului regal P., zis Anonymus, este menţionat de asemeni sinonimul redat în textul latin prin forma erdeuelu (Erdeuelu), în maghiara modernă erdő elve.

Numeroşi cercetători interpretează ultra silvana şi Transilvania drept echivalente latineşti ale denumirii maghiare erdeuelu, adică erdő elve (v. mai jos). Anonymus face această menţiune o dată în capitolul 12, dedicat „Lodomeriei” şi „Galiţiei”, dar în contextul localizării geografice a ţării lui Menumorut şi a codrului Igfon. Citat (în ortografia latină din original): „Terram uero que est inter thisciam et siluam igfon, que iacet ad erdeuelu, a fluuio morus usque ad fluuium zomus, preoccupauisset sibi dux morout, cuius nepos dictus est ab hungaris menumorout, eo quod plures habebat amicas, et terram illam habitarent gentes cozar qui dicuntur.”

(Terram vero que est inter Thisciam et silvam Igfon, que iacet ad Erdeuelu a fluvio Morus usque ad fluvium Zomus, preoccupavisset sibi dux Morout, cuius nepos dictus est ab Hungaris Menumorout, eo quod plures habebat amicas, et terram illam habitarent gentes Cozar qui dicuntur.)

Variantele cele mai vechi, medievale, din cronici şi texte oficiale, ale denumirii Transilvania sunt terra ultrasilvana sau terra ultra silvam. Spre exemplu, Anonymus, notarul regelui Béla, scrie în cronica sa: De terra ultra siluana (titlul cap. 24); Nam terram ultra siluanam posteritas tuhutum usque ad tempus sancti regis stephani habuerunt (în acelaşi capitol); cuius sanctus rex stephanus subiugauit sibi terram ultra siluanam (cap. 27, „De morte Gelu”). (V. mai jos şi Tonciulescu.)

Unii cercetători consideră varianta Ardeal din limba română a fi derivare maghiară, având drept caracteristică adaptarea întâlnită şi în alte nume proprii: Erdőd -> Ardud etc.

Cuvântul maghiar "erdő" înseamnă „pădure, codru” (din verbul maghiar de origine fino-ugrică ered = a izvorî; o derivare este eredet „origine, sorginte”). În textele medievale este atestat erdeuelu = erdő elő , interpretat în maghiara modernă ca erdőelv > erdő elve > erdő elő > Erdély „de dinaintea pădurii”, în contrast cu interpretarea „(de) dincolo de pădure”. (Având însă în vedere ortografia oscilantă a cronicii lui Anonymus, cât şi a celorlalţi autori medievali, interpretările sunt nesigure, deoarece „u” putea reprezenta pe latineşte deopotrivă literele (implicit sunetele): „u”, „v”, „ü”, „ö” scurt, „ő” lung.)

Regionimul german Siebenbürgen, echivalentul german al numelui "Transilvania", respectiv al lui Erdély, este un cuvânt compus din cuvintele sieben „şapte” şi Burg „cetate” (cu sufixare toponimică la plural); adică „şapte cetăţi”, şi anume: (Kronstadt, Schäßburg, Mediasch, Hermannstadt, Mühlbach, Bistritz şi Klausenburg).

Controversată este semnificaţia şi originea termenului românesc Ardeal, atestat documentar de regele hazar Iosif, care a trimis o scrisoare în jurul anului 960 rabinului de Córdoba Hasdai ibn Şaprut. Monarhul hazar menţiona „ţara Ardil” (în ebraică Ereţ Ardil, „ארדיל”), bogată în aur şi argint. Această menţiune a fost făcută în jurul anului 960. Varianta Ardeliu este atestată abia din anul 1432.

„Numele românesc popular al ţării este Ardeal. Acest nume se poate citi pentru întâia dată într-un document din 1432: Ardeliu (Ştefan Pascu, Voievodatul Transilvaniei, volum I, pagina 22)”.

Alţi cercetători au adus în discuţie termeni de origine indoeuropeană derivaţi din tema *er(a)dh, din care ar proveni, printre altele, şi celticul Arduenna („pădure”). În sprijinul acestei ipoteze ar pleda prezenţa radicalului "ard" (cu sensul de „înălţime”) în toponimia europeană (Arda, Ardal, Ardistan, Ardiche, Ardennes, Ardelt, Ardilla etc.). În această ipoteză, Ardeal ar însemna „loc înalt şi păduros”.

Unii cercetători au propus o explicaţie bazându-se pe lexicul limbii sanscrite: har-deal (în ebraică, har „munte”), „Grădina Domnului”, ceea ce s-ar suprapune peste o tradiţie românească creştină străveche, şi anume aceea că Ardealul este „Grădina Maicii Domnului”. Dar aceasta ipoteză este foarte puţin plauzibilă.

S-a luat de asemeni în considerare faptul că ungurii (uniune tribală ce trăise mult timp în stepă= nu ar fi avut în vocabular cuvântul „pădure”, trebuind să-l împrumute de undeva (deşi vatra străveche, de pe ambii versanţi ai munţilor Urali, unde trăiesc şi astăzi populaţii ugrice, sunt împăduriţi). Totodată s-a constatat şi fenomenul lingvistic corespunzător căruia, pentru cuvintele româneşti preluate de maghiari, "ea" se schimbă în "é", iar „a” iniţial tinde să fie transcris „e”, potrivit sistemului fonetic maghiar.

Până în prezent, nici un lingvist nu a reuşit să dea o lămurire etimologică plauzibilă numelui "Erdély" decât prin erdő "pădure" cu adaosul sufixal -ély, acesta din urmă interpretat ca distorsionare a cuvântului elve. Totuşi, etimoanele nu sunt atestate altundeva în limba maghiară.

Problema etimologiei cuvântului "Ardeal" a fost tratată şi de Paul Lazăr Tonciulescu, în cartea sa Ardeal, pământ şi cuvânt românesc (Editura Miracol, Bucureşti, 2001, ISBN 9739315607). Autorul trece în revistă diversele teorii apărute de-a lungul timpului şi le evaluează sub toate aspectele. Tonciulescu scrie într-o notă de subsol (într-o altă carte) ataşată textului ediţiei îngrijite de el a cronicii lui Anonymus,Gesta ungarorum (care conţine şi textul original în facsimil):

În toate ediţiile lui Anonymus publicate, ultra siluam din originalul latin este reprodus ultrasiluana. Corect, avem adverbul ultra = „foarte” şi adjectivul siluana = „păduroasă”, deci „foarte păduroasă”. Ceea ce este deosebit de important constă în faptul că, pentru „ţara de dincolo de pădure”, aşa cum a fost tradusă până în prezent de toţi traducătorii, sintagma ultra siluana, L. Fejérpataky foloseşte, în traducerea în ungureşte, forma erdőntuli föld (erdő „pădure”, tuli [túli] „[de] dincolo” şi föld „ţară” [de fapt „pământ”], deci „ţara de dincolo de pădure”). Dar, dacă Erdély ar însemna „ţara de dincolo de pădure”, se pune întrebarea: de ce L. Fejérpataky nu foloseşte cuvântul Erdély pentru a traduce în ungureşte terra ultra siluana? Răspunsul este foarte simplu: pentru că terra ultra siluana nu se traduce în ungureşte cu „Erdély”. Apoi, terra ultra siluana se referă la ţara lui Gelou, care era la nord de Erdeuelu/Erdély, „Ardeal”.

De subliniat că traducerea lui ultrasiluana prin destul de păduroasă este fără egal în literatură, aşa recunoaşte însuşi Tonciulescu. Mai mult, ea contravine sensului adverbului latin ultra, care nu înseamnă foarte, aşa cum o confirmă şi cele mai prestigioase dicţionare. Există deci motive întemeiate pentru a considera traducerea lui ultrasiluana prin foarte păduroasă drept eronată.

Cum se spune Ardeal, în alte limbi
Engleză: Transylvania,
Germană: Siebenbürgen,
Maghiară: Erdély,
Italiană: Transilvania,
Turcă: Urdul,
Poloneză: Siedmiogród
Cehă: Sedmihradsko
Franceză: Transylvanie
Olandeză: Zevenburgen / Transsylvanië
Sârbă: Трансилванија
Rusă: Трансильвания
Spaniolă: Transilvania
Ebraică: טרנסילבניה/ ארדאל
Idiş:זיבנבורגן

Geografia Transilvaniei
Transilvania este din punct de vedere geografic un platou înalt, separat în sud de Ţara Românească prin lanţul Carpaţilor Meridionali şi în est de Moldova prin Carpaţii Orientali. Zona vestică a Transilvaniei (Crişana) are graniţă cu Ungaria. La nord, se învecinează cu Ucraina (regiunile Transcarpatia - care cuprinde partea de nord a Maramureşului istoric - şi Ivano-Frankivsk). Platoul cu înălţimi între 305 şi 488 de metri este irigat de râurile Mureş, Someş, afluenţi ai Tisei, şi de râul Olt, afluent al Dunării. Cel mai mare oraş din regiune, conform recensământului din 2002, este Cluj-Napoca (capitala sa istorică, alternativ cu Sibiul şi Alba Iulia) urmat de Braşov.

abbilbal · DESAVARSIT

Periplu Transilvan

http://www.youtube.com/watch?v=19WQuJU4ci8

abbilbal · DESAVARSIT

Scurtă plimbare prin Cluj-Napoca

http://www.youtube.com/watch?v=-nvyc9AXojg

abbilbal · DESAVARSIT

Şi prin capitala culturală Sibiu,

http://www.youtube.com/watch?v=DnOcsMl27_c

abbilbal · DESAVARSIT

Prin Târgul Mureş de ieri,

http://www.youtube.com/watch?v=3kXe8eQaGMY

dar şi prin Târg-Mureşul de azi:

http://www.youtube.com/watch?v=9BQ6EsEb9XE

Deva

http://www.youtube.com/watch?v=6fr8wRz0Awo

abbilbal · DESAVARSIT

Deva - Cetatea şi muzeul de istorie
http://images.search.yahoo.com/images/view?back=http%3A%2F%2Fimages.search.yahoo.com%2Fsearch%2Fimages%3Fp%3Dhunedoara-deva%26ei%3DUTF-8%26y%3DSearch%26xargs%3D0%26pstart%3D1%26b%3D21%26ni%3D20&w=549&h=724&imgurl=i1.trekearth.com%2Fphotos%2F3685%2Fts015.jpg&rurl=http%3A%2F%2Fwww.trekearth.com%2Fgallery%2Fphoto30455.htm&size=184.2kB&name=ts015.jpg&p=hunedoara-deva&type=JPG&oid=869d54a251a47600&no=30&tt=56

abbilbal · DESAVARSIT

Cu popas la Alba-Iulia pentru o cafea, un vin sau o ţuică, după preferinţa fiecăruia, pită, slănină şi ceapă să lunece ghinarsu.

http://www.bucovine.com/fr/photos/alba_iulia_porte_de_la_ville-2.jpg

http://www.bucovine.com/fr/photos/alba_iulia_nuit-1.jpg

http://www.youtube.com/watch?v=nQyOHOduTM4

abbilbal · DESAVARSIT

Valeriu Sterian - Cantec de oameni

http://www.youtube.com/watch?v=VPkWs6cJgf0

abbilbal · DESAVARSIT

ALBA-IULIA
http://www.gk.ro/sarmizegetusa/alba_iulia/alba_iulia_sigla.jpg

Oras invaluit in nimbul legendar al unor mari evenimente istorice petrecute intre batranele-i ziduri, Alba Iulia s-a intiparit adanc in mintea si inima poporului roman. Numeroase izvoare atesta, inainte de a ne fi fost transmis numele sau prin documente istorice scrise, existenta pe acest teritoriu si in imprejurimile lui imediate, a unor asezari preistorice datand din mileniul al V- lea i.Ch. ; in fracțiune de nord a orasului s-a descoperit o importanta asezare neolitica (5000 - 1900 i.Ch.), care a fost locuita de triburi de pastori si agricultori. In multiple puncte de pe teritoriul orasului - La vii, Platoul romanilor - au fost scoase la iveala obiecte din epoca bronzului (1700 - 1000 i.e.n. ). Demna de mentionat este si cetatea de pamant din epoca fierului, descoperita pe inaltimile din stanga Muresului, la Teleac (4 km spre nord-est de Alba Iulia). Aceasta cetate, datata pe la jumatatea mileniului I i.e.n. este fortificata cu valuri de pamant si santuri, ingloband un teren de aproximativ 30 ha. Aici, pe cursul mijlociu al Muresului a fost, probabil, un centru tribal tracic de seama. O ramura a tracilor va atinge in curand un apogeu politic, social si economic al acestor locuri si acestia sunt dacii. Ei pun bazele unei asezari intense - APOULON - ce va inspaimanta mai tarziu lumea romana.

Istoria medie a orasului Alba Iulia incepe cu cetatea dacica de la Piatra Craivei - un masiv stâncos ce domină orizontul dinspre nord - descoperita in ultimii ani. Vechiul Apoulon dacic era resedinta unui trib sau a unei uniuni de triburi care stapanea zona centrala a Muresului si o parte din muntii Apuseni. In perioada in care Imperiul traco-daco-get din veacul I i.Ch. se intareste si devine cel mai mare din Europa, dupa Imperiul Roman, Apoulon cunoaste o deosebita inflorire, ajungand unul dintre cele mai mari centre urbane ale Daciei, care a stat la limita epopeicei rezistente militare a dacilor, in fata invaziei romane. Inițialul razboi daco - roman, din timpul regelui Decebal a pus Apoulon-ul la grele incercari de ordin economic. In schimb, al doilea razboi, condus de Traian, care viza aici regiunea bogata si minele de aur si argint, i-a adus distrugerea definitiva.

In epoca romana, Apoulon-ul dacic devenit APULLUM, cunoaste o mare dezvoltare. Primul nucleu al orasului, ale carui inceputuri trebuie puse imediat dupa anul 106 d. Ch., a fost castrul legiunii a XIII - a Gemina. Pentru ca era propus drept un castru permanent, castrul de la Apullum a fost unul dintre cele mai mari din Dacia romana. Construirea lui s-a facut pe o intindere de 30 de ha ; forma sa era dreptunghiulara, conform arhitecturii militare romane. Caramizile purtau stampila legiunii a XIII - a Gemina. Asezarile semiurbane - numite canabae - ale legiunii a XII - a Gemina s-au dezvoltat, primind sub imparatul Marcus Aurelianus ( 161 - 180 d.Ch. ) rangul de municipiu - Municipium Aurelium Apullense, iar sub Commodus ( 176 - 192 d. Ch. ) cel de colonie - Colonia Aurelia Apullensis, amintita intr-un numar insemnat de inscriptii, unde s-a stabilit mai apoi micul cartier Partos. Prin administratia impusa de Traian la Apullum s-a pus temelia organizarii celui mai mare centru urban din Dacia romana. Doar dupa cateva decenii, Apulum marca nu numai un mare centru administrativ, militar, economic si rutier, ci si o copie fidela a vietii romane din marile orase ale imperiului. In sec. II si III ajunge o mica Roma a Daciei.

A urmat apoi o perioada in care popoarele barbare s-au stabilit rand pe rand in Dacia. Apullum isi pierde treptat rolul central economic si social ce-l avusese, dar se vadeste patrunderea crestinismului. Este indeajuns exemplul ce ni-l ofera un opait de lut, in forma de para, cu extremitatile alungite, prezentand pe disc o cruce latina, impodobita cu sapte romuluri. Opaitul dateaza din sec. IV. In general populatia din Apullum se reintoarce la o economie naturala, orasul isi pierde, ca pretutindeni in Dacia, rosturile majore. Pe ici - pe colo, dainuie printre ruine o populatie care, generatie dupa generatie alcatuieste asezari noi, care vor fi luat poate diferite numiri. Din ele, pana la urma, cand pe aceste meleaguri vor veni slavii, va iesi Balgradul. Din aceasta au derivat celelalte denumiri ale orasului: Fehervar ( in limba maghiara ) si Weissenburg ( in limba germana ).

Un cercetator german din veacul trecut, Gooss, se intreba asupra denumirii de Balgrad; raspunsul a fost dat de marele istoric roman, Nicolae Iorga : "... Belgradul fiind un "gard", o cetate in fiinta, arata tocmai existenta zidurilor, care fiind de piatra, erau si aici, (...), albe pentru taranii deprinsi cu lemnul obscur al caselor lor. Rolul cetatilor albe la slavi e mare, dar nu vine din propriul lor aport, ci din influenta burgurilor france, trecute la moravi".

Ca peste tot unde slavii au convietuit cu populatia bastinasa daco - romana, au exercitat o puternica influenta mai cu seama in domeniul cuvintelor uzuale. Este nespus de probabil ca in sec. VIII - IX si mai tarziu pana la venirea ungurilor in aceste parti, Balgradul era o capitala a unei formatiuni mai mari. Este semnalata oficial in sec. al IX - lea o episcopie depinzand de Bizant. Balgradul platea tribut greu stapanitorilor din departari dar isi pastra o oarecare autonomie, in care pe rand interveneau pretentiile imperiului bizantin si legaturile sale religioase cat si noii veniti din deosebite parti si plecati prin altele. In întâia lor incursiune in Transilvania ( " Tara de dincolo de padure " ), maghiarii dau peste " ducate " organizate.

La inceputul sec. XI - lea Balgradul devine iar centru politic al unei formatiuni statale feudale iar populatia purta demult numele de romani. Pe urmele unei vechi biserici romanice se construieste o catedrala in stil gotic care va primi ample transformari arhitecturale in secolele urmatoare ajungand pana in zilele noastre un monument de arta, ce face azi obiectul interesului turistic. La 1177 se aminteste ca aici episcopia romano - catolica a Transilvaniei, Alba Iulia devenind orasul cel mai important.

Conditiile in care s-a dezvoltat Balgradul in sec. XI - XIII au fost suficient de favorabile, pana in 1241 cand invazia tatara a oprit pentru scurt timp dezvoltarea orasului si chiar a regatului ungar; a fost una dintre cele mai cumplite devastari pe care le-a cunoscut acest oras. Distrugerile tatarilor au fost amintite de cronicarul Rogerius in termeni zguduitori. Ne-a mai ramas de la un martor ocular o patetica marturie despre devastarea Albei Iulia, si anume un calugar italian ce-a scris "Carmen Mizzerabile" care ne spune ca totusi "dupa retragerea tatarilor, s-au ridicat multe cetati ". Intr-adevar, pe locul vechiului castru roman si al fortificatiilor romano-slave s-a construit neîntârziat o noua cetate.

Prin dispersarea populatiei catre locuri de refugiu - paduri, munti - se saraceste mana de lucru. De aceea, taranii romani incep a fi adusi cu forta de pe mosiile din ce in ce mai intinse ale bisericii catolice si ale feudalilor maghiari. In 1291, convocand o dieta la Alba-Iulia, regele Andrei III emite o " diploma " pentru nobilii saxoni, secui si romani. Conducatorii romani care nu accepta deznationalizarea si catolicizarea, pleaca trecand muntii in partile tarii Romanesti si Moldovei. Prigoana impotriva cnezilor romani continua chiar in modele oficiale. Asfel ca vechiul Balgrad, numit de acum si Alba Transilvana (1299,1303) si unde isi aveau resedinta multi voievozi ai Transilvaniei - va fi martor viu la toate acestea si la multe altele, care au dus la instaurarea dominatiei straine. Episcopia catolica din Alba Iulia ajunsese a fi unul dintre factorii feudali de asuprire sociala de anvergura.

O deosebita atentie acorda orasului si episcopia Iancu de Hunedoara. La 1442 el pregateste, in cetatea Alba Iulia atacul impotriva turcilor, care au invadat Transilvania. Lupta s-a dat la Sintimbru. Dupa moartea sa, de ciuma, in 1456, Iancu de Hunedoara este inmormintat in Alba Iulia, sarcofagul sau se afla in Catedrala romano-catolica din oras.

Trecuse mai bine de un veac de cand vechiul Balgrad nu se mai numea in actele oficiale decat dupa numele vechiului duce uzurpat de catre navalitorii maghiari. Era "Alba lui Gelu " apoi " a lui Gyula - Iula " , (Alba lui Iula) , Alba Iulia in romaneasca tirzie. Dar oricum, prin cate alte numiri a mai trecut, Alba Iulia si-a dovedit mereu existenta in ciuda tuturor incercarilor unei grele desfasurari istorice.

Important centru economic, Alba Iulia este si un insemnat oras politic in care se tin, in perioada 1291 si 1540, 51 de sedinte ale dietei Transilvaniei. Dupa 1541 Alba Iulia devine capitala principatului autonom al Transilvaniei (pana la 1690). Timp de doua secole si jumatate orasul va cunoaste o perioada de dezvoltare economica rapida si o intindere urbanistica considerabila. In anul 1516 incepe construirea unei noi cetati care se termina abia prin sec. al XVII - lea. Principii Transilvaniei inalta edificii importante ( palatul princiar, cladiri cu distincte destinatii ) si duc o politica de dezvoltare a orasului.

Evenimente politice, sociale si culturale, ocazii de mare importanta din viata poporului nostru, au loc la Alba Iulia. Cel mai memorabil eveniment se petrece la sfarsitul sec. al XVI - lea : intrarea triumfala in oras a lui Mihai Viteazul (1593 - 1601) impreuna cu oastea sa, la 1 noiembrie 1599, trei zile dupa biruinta de la Selimbar. Alba Iulia avea sa devina astfel dupa cucerirea Moldovei, prima capitala a celor trei tari unite sub sceptrul marelui voievod. Actiunea lui constituia prima incercare de unificare politica a tarilor romane. Din Alba Iulia Mihai Viteazul a condus cele 3 tari romanesti, prin masuri menite sa-i consolideze domnia; aici se intituleaza " voievod si domn a toata tara Romaneasca si al Ardealului si al tarii Moldovei ".

In scurta lui domnie Mihai Viteazul a pus bazele unui mare ideal care a animat lupta generatiilor viitoare. Dupa moartea naprasnica a lui Mihai Viteazul, capitala principatului a fost distrusa si devastata, in mai multe randuri, de armatele rivale ale lui Grigore Basta si Moise Secuiul. Alba Iulia a ramas cu simbolul sau imaginat atunci, acela al unitatii romanesti, iar faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul au ramas si ele vii si nu numai pentru poporul roman. Lupta sa antiotomana va intra in legendele popoarelor balcanice inrobite, ca simbol al dorintei, ce va strabate printre veacuri, pentru eliberare nationala iar înfăptuirea sa politica de o clipa va constitui un testament negrait pentru toti domnii si principii veacului. Unitatea politica realizata de Mihai Viteazul la Alba Iulia continua sa se manifeste sub diverse aspecte.

Ideea de a stapani toate trei principatele a intrat si in ambitia si orgoliul lui Bathory Gabriel, inscaunat la Alba Iulia, cu susținerea domnitorilor romani din principatele vecine este ales principe al Transilvaniei in 1613. A fost o domnie buna pentru Alba Iulia care va atinge o culme de glorie si belsug, a progresului politic constitutional dublat de o propasire culturala, de data asta si in favoarea maselor romanesti. In Alba Iulia se intemeiaza noi companii comerciale carora le merge vestea pana in Venetia, Leipzig si chiar Suedia.

Principele Gabriel Bethlen era si un mare amator de muzica si arta, de aceea el aduce la Alba Iulia tot ceea ce era reprezentativ in acea vreme, printre ei spaniolul Don Diego si renumitul organist german Ioan Prusinger, adus de la Viena. Gabriel Bethlen a acordat o mare importanta arhitecturii. Intreaga Alba Iulia este dotata cu edificii marete, in stilul Renasterii italiene. Gabriel Bethlen construieste cele doua bastioane ale cetatii vechi, care se pastreaza inglobate in cetatea din sec. al XVIII - lea, largeste palatul princiar, face reparatii catedralei si ridica o cladire pentru colegiu de rang universitar, una din institutiile culturale de mare prestigiu ale Transilvaniei medievale. S-a dezvoltat extractia de mercur la un maxim neatins pana atunci. Din Alba Iulia mercurul se exporta in Republica polonă si Venetia. Principele spera ca prin culturalizarea maselor va intari propaganda protestanto-calvina, limba romana iese timida de sub interdictia pusa de asupritori si patrunde in slujba (punct, "Limba") bisericeasca si in scoli. Scolilor marunte li se adauga o academie, "Academia de obste", pentru care Bethlen a recrutat profesori dintre cei mai renumiti din Europa de atunci. Printre ei va fi si Martin Opitz care astazi e considerat parintele literaturii de limba germana. Domnia lui Bethlen a marcat o renastere a Transilvaniei de atunci si in singular a Albei Iulia.

In buna parte, Rakoczi, urmasul lui Bethlen, a reusit sa pastreze linia politicii predecesorului sau. Atat Rakoczi I cat si fiul sau Rakoczi II dispune aducerea de litere romanesti la tipografia mitropoliei din Alba Iulia. Asa apare " Catechismul calvinesc pentru romani ". Tocmai secularele legaturi de sange si limba economice si culturale dintre toate trei tarile Romanesti au sadit in vremea carturarilor de atunci ideea unitatii nationale pentru poporul roman din vechea Dacie. De aici, de la Alba Iulia va porni, invelita in vesmantul cultural al vremii de atunci, vestirea pentru toata suflarea romaneasca a acestei idei. In prefata tiparita a " Noului Testament " aparut la Alba Iulia in 1648 (cand trimisii orasului participau la Westfalia alaturi de mai toate puterile europene pentru rostuirea pacii care incheia razboiul de 30 de ani ), mitropolitul Simion Stefan formuleaza ideea necesitatii unei limbi scrise comune pentru toti romanii din toate provinciile. Acum apar 16 carti scrise in limba romana, printre care, in 1699 apare prima carte didactica in limba romana din Transilvania si anume "Bucoavna" (abecedar). Cronicarul turc Evlia Celebi descrie Alba Iulia ca avand palate impodobite cu fresce si mozaicuri, fantani arteziene si oglinzi de Murano, iar in 1658 si 1662 ostile turcesti si tataresti prada si ard din nou, orasul.

Prin declaratia de la Sibiu din 10 mai 1688 Transilvania se supune imparatului Leopold, apoi, prin pacea de la Karlovitz din 1699, turcii recunosc si ei oficial intrarea Transilvaniei in Imperiul habsburgic. Curtea de la Viena hotareste la 1711 construirea in acest centru a unei fortificatii ale carei lucrari incep in 1715 si se termina pe la 1738. Noua fortificatie avea sa cuprinda o suprafata foarte mare din orasul vechi si ca urmare acesta a fost daramat si mutat jos, in actuala vatra a orasului. Intre monumentele distruse cu aceasta ocazie se numara si Mitropolia lui Mihai Viteazul ce se afla in coltul de sud-est al cetatii actuale.

Orasul de jos se injghebeaza in sec. XVIII si XIX, creandu-se o seama de cartiere de mestesugari cum ar fi Partosul si Haiusul, specializate in transportul sarii pe Mures, precum si cartierul Lipoveni, format din mestesugari zidari care au confecționat la ridicarea cetatii. Se ridica de asemenea trei biserici romanesti, doua in cartierul Maieri, una dintre ele, biserica parohiala "Sfanta Treime" ce a fost construita in anii 1713-1714 din materialele fostei catedrale a lui Mihai Viteazul si una in Lipoveni. Din fericire ni s-a pastrat planul topografic al vechii cetati facut de locotenent-colonelul Giovanni Morando Visconti din care se pot desprinde destule elemente referitoare la ceea ce a fost daramat la ridicarea noii cetati.

Ridicarea noii cetati s-a facut dupa noile planuri ale aceluiasi inginer Giovanni Morando Visconti, conducerea lucrarilor avand-o faimosul general austriac, biruitor al turcilor, Eugeniu de Savoia (1663-1736). Fortificatiile cetatii au fost construite dupa tipul celor realizate la frontierele Frantei, de catre Vauban. La constructia fortaretei (intre anii 1715-1738) au lucrat circa 20.000 de iobagi din satele din imprejurimile orasului. Alba Iulia, care capata in actele oficiale tot mai des numele de Karlsburg (dupa imparatul care a dispus ridicarea cetatii, Carol al VI-lea) sau Alba Carolina, asa ca sa mai fie pastrat ceva din vechiul nume, de fapt nu mai este decat o gazda saraca, care indeplineste rosturi civile pentru o garnizoana austriaca, tot mai numeroasa si bogata . Cautand sa dezvolte manufacturile, statul austriac infiinteaza in mai toate centrele urbane ateliere pentru o multitudine de ramuri economice. Alba Iulia, chiar in situatia de gazda saraca va constitui un dublu simbol al centrului cultural romanesc cat si cel al centrului ortodox, acum obligat sa se uneasca cu biserica catolica.

In general in sec. al XVIII-lea taranimea iobaga porneste mai multe rascoale care, desi aparent au imbracat o haina religioasa, au avut un continut social revendicativ. Desi la 13 iulie 1795, Maria Tereza - imparateasa de mare glorie habsburgica a emis decretul de toleranta pentru romanii de religie ortodoxa din Transilvania si le-a permis numirea unui episcop ortodox, el nu a avut efectele scontate. Anii trec, framantarile sociale se intetesc si la Alba Iulia, sub zidurile cetatii habsburgice rascoala ajunge la culme. Era in plina iarna a anului 1761 (14 februarie). Preotii ortodocsi care lasasera crucea pentru a incinge sabia dreptatii in fruntea taranilor, tin o adunare sinodiala la Alba Iulia. Cativa ani rascoala a fost condusa de calugarul Sofronie din Saliste

Taranii au inaintat autoritatilor de la curte numeroase jalbe, in care cereau repararea nedreptatilor de care sufereau. Intre aceste actiuni se inscrie si cererea inaintata imparatului in anul 1779 de Horia si Closca. Lor li se alatura, in 1784 si Gheorghe Crisan. Se aprinde astfel torta care va da foc pulberii de nemultumiri acumulate de secole. Desi rascoala a fost infranta iar capeteniile au fost aduse in lanturi in cetate la Alba Iulia la 27 decembrie 1784, ea a zguduit puternic, pentru un moment, intreg edificiul orinduirii feudale. Locuitorii orasului au fost martorii, impietriti de ura si groaza, ai supliciului frangerii cu roata a martirilor rascoalei taranesti, osanda ce constituie una dintre cele mai cumplite cazne aducatoare de moarte din cate a știut omenirea. Era in dimineata zilei de 29 februarie 1785. Fusesera adusi acolo pe locul ce se numea "dealul furcilor " azi numit Campul lui Horea zeci de mii de tarani iobagi sa asiste la executie. Crisan s-a sinucis in inchisoarea vechiului corp de garda, spanzurandu-se cu legaturile de la opinci. Lui Closca si Horia le-au fost frante oasele cu roata, incepand cu picioarele. Se spune ca ultimele cuvinte ale lui Horea au fost: " Mor pentru popor " . Din acest clipă istoric, Alba Iulia a capatat si valoarea de simbol al luptei maselor populare pentru dreptate sociala si libertate.

In timp ce " secolul luminilor " ingaduia întocmai scene, in alte orase din Transilvania se marca o miscare culturala de trezire a constiintei nationale; la Alba Iulia un episcop catolic, Ignat Batthyany, iluminist si el, pune temelia unei institutii carturaresti, o biblioteca, care azi a ajuns la faima mondiala. Catre sfarsitul sec. al XVIII-lea si primele decenii ale secolului urmator, putredul edificiu al feudalismului incepe sa se naruie. De doua milenii mereu prezenta, intr-un fel sau altul, la evenimentele istorice care au implinit soarta Transilvaniei, Alba Iulia participa din plin la doua dintre etapele principale ale revolutiei de la 1848 - 1849 din Transilvania. Astfel, la sfarsitul lui martie 1848, la Alba Iulia meseriasii si intelectualii, putini cati erau, tin o adunare de protest, marcand aderarea lor la primele cuceriri revolutionare, iar in 1849, garnizoana formata in mare parte din ostasi romani se aliaza luptei revolutionare din Muntii Apuseni, condusa de Avram Iancu. De doua ori in acest an, Alba Iulia a primit cu uimire centuriile motesti coborate din Valea Ampoiului, avand in frunte pe " Craiul muntilor " , intrat din viata inca, in legenda, care va tine cit suflarea romaneasca de pretutindeni.

Si asa precum pe portile cetatii feudale de Alba Iulia la 1514 s-au tintuit parti din trupul martirizat al lui Gheorghe Doja iar in 1785 tot acolo, s-a consumat supliciul lui Horea si Closca, in 1851 Avram Iancu arestat si adus la Alba Iulia este terorizat si batut pentru ca se credea ca asa se va curma lupta de aparare a taranilor luptatori de la 1848. Tumultoasa revolutie de la 1848 din Transilvania care a vizat zorile unei societati noi a grabit destramarea oranduirii feudale, contribuind la creșterea relatiilor de productie capitaliste. Desi Alba Iulia nu a fost un oras industrial se intalnesc si aici " reuniuni " si "asociatiuni " profesionale si culturale ale meseriasilor si lucratorilor.

In 1869 se da in exploatare calea ferata Alba Iulia - Arad, iar in 1895 linia ferata ingusta Alba Iulia - Zlatna, cai de comunicatie importante care ajuta la evoluția economica a orasului. In imprejurimile Albei Iulii, creste odata cu exploatarea de tip capitalist, valul de nemultumire in randurile muncitorimii miniere. La 1 Mai 1890 muncitorimea organizata manifesta la Alba Iulia, dar este reprimata de armata trimisa din cetate.

Muntii Apuseni, cu bogatele lor zacaminte de aur si argint au constituit obiectul interesului capitalului austriac si al autoritatilor habsburgice, care dispuneau aici de cateva intreprinderi miniere importante. Era cea mai bogata zona de extractie a metalelor pretioase din monarhie si printre primele din Europa. La inceputul deceniului al 7-lea aici se producea o cantitate de aur mai mare decat in Franta si Germania la un loc, adica 43% din productia de aur a intregii Europe. Aparte de importante erau in aceasta perioada si minele de sare. Celelalte ramuri ale industriei erau slab reprezentate in aceasta zona in perioada 1849-1867, orasul avand un pronuntat un caracter agrar.

Pentru zona Albei o importanta deosebita a avut-o intinsele terenuri viticole, vinurile de aici fiind trimise in diverse parti ale imperiului. Prima industrie reprezentata la Alba Iulia a fost cea alimentara. Un stimulent pentru dezvoltarea economica l-a avut construirea cailor ferate. La 1850 Alba Iulia era indicata drept centru firesc al cailor ferate transilvanene datorita pozitiei sale geografice deosebit de favorabile.

Necesitatea crearii unor banci si institutii de credit care sa sprijine populatia romaneasca se facea simtita foarte acut la sfarsitul sec. XIX. Astfel, in 1891 ia fiinta "Iulia", casa de economii, societate pe actiuni din Alba Iulia". In pragul anului 1910 ea dispunea de circa 200.000 coroane fiind dominata de membrii familiei Cirlea, cea mai instarita familie romaneasca din Alba Iulia.

Intre anii 1894-1895 in oras s-a introdus curentul electric iar in 1900 s-a pus pentru prima data in consiliul orasenesc problema asfaltarii trotuarelor.

Una dintre cele mai impozante actiuni de protest dintre anii 1905-1914 a fost cea de la Alba Iulia, din 29 mai 1912 indreptata impotriva proiectului de anexare a unui mare numar de localitati romanesti din nord-estul Transilvaniei la episcopia catolica de Hajdudorog prin care se urmarea deznationalizarea poporului roman prin biserica. Adunarea fusese convocata in cetatea " pe strazile careia scanteiase inainte cu 300 de ani piatra sub potcoava calului marelui voievod al tuturor romanilor, Mihai Viteazul". Dupa adoptarea unor motiuni de protest multimea a intonat cantecele "Desteapta-te romane" si "Hora Unirii".

Primul razboi internațional aduce dupa sine prabusirea imperiului austro-ungar. In aceste momente cruciale, fortele politice ale natiunii romane din Transilvania, sprijinite de intreaga suflare romaneasca, au trecut la infaptuirea idealului de veacuri, unirea Transilvaniei cu Romania. Orasului Alba Iulia i-a revenit marea si nobila misiune de-a gazdui desfasurarea acestui maret act din viata Romaniei moderne.

Evocand atmosfera creata cu ocazia evenimentului, amintim ca in dimineata zilei de 1 decembrie 1918 spre Alba Iulia se revarsau adevarate torente populare, care veneau sa pecetluiasca de asta data unirea inceputa, cu trei veacuri in urma, tot in acest loc, de Mihai Viteazul. Prin cuvantul lor aduceau mesajul poporului care i-a ales si i-a insarcinat sa hotarasca in numele sau unirea. In zorii zilei de 1 decembrie, multimea adunata in straie de sarbatoare, care reprezentau costume din toate partile Romaniei, sub falfairile sutelor de steaguri tricolore, inconjoara cladirea in care va tine marele sfat national. Delegatii oficiali, cei 1228, se inghesuira in aceasta cladire a carei sala mare poarta azi numele de Sala Unirii. Atunci era un cazinou militar. Catre ora 10 dimineata sosesc fruntasii politici romani, primiti cu urale. Pe platoul din spatele cetatii - campul lui Horea - ca o forta de nebiruit s-au revarsat peste 100.000 de oameni din toate colturile Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului, cu flamuri si inimile umplute de un singur gand: " vrem unirea tuturor romanilor ". Cand Goldis citeste motiunea istorica, adunarea aproba furtunos si vointa de integrare a natiunii se implineste categoric. Dupa votarea unirii, de la tribune improvizate deputatii au adus la cunostinta poporului marele act al unirii Transilvaniei cu Romania. Martorii oculari spun ca in acele clipe entuziasmul a fost fara margini, peste tot se intonau cantece patriotice, se ovationa si se fluturau steaguri. Doua zile inca, Alba Iulia a trait veselia realizarii unitatii nationale. Apoi incetul cu incetul, asa cum venisera, masele populare au plecat, ducand catre vetrele lor bucuria de-a fi hotarat ele insele viitorul lor, intemeiat de acum pe cel al unitatii politice.

Calatorul care trece astazi prin Alba Iulia devenita centru turistic, vizitand Muzeul Unitatii Nationale din chiar cladirea unde s-a infaptuit, vede sapat in piatra pe frontispiciul arcului de triumf de la intrare: " In anul Domnului 1918, 1 decembrie, in acest loc s-a proclamat pentru totdeauna si in mod irevocabil prin votul solemn si unanim al poporului, unirea Transilvaniei cu intreaga Daco-Romania. Eterna fie aducerea aminte a acestui act maret ".

Ratificarea unirii Transilvaniei cu Romania s-a facut apoi prin Decretul Lege nr. 3631 din 11/24 decembrie 1918. In anul 1922 se ridica Catedrala reintregirii neamului unde in ziua de 15 octombrie are loc incoronarea regelui Ferdinand si a reginei Maria.

Ca o recunoastere a rolului pe care l-a avut Alba Iulia in istoria neamului, in fiecare an la 1 Decembrie se sarbatoreste aici Ziua Nationala a Romaniei, municipiul Alba Iulia fiind declarat de catre Parlamentul Romaniei in anul 1994 "CETATE SIMBOL A MARII UNIRI A ROMANILOR".