ATRACTIV FORUM :: Prima sotie de care va amintiti!...

silverstar · VIP

Prima ºotie?!...

... au fost multe, dar nu mai ºtiu ordinea...
Poate cea mai spectaculoasã a fost cea îndată ce mi-am pus scaieþi în pãr... Când am vãzut cã se "þin bine" l-am pus pe fratele mai mic sã-mi punã ºi la spate, pe ceafã...
Dupã ce m-au tuns zero ºi mi-au pus oglinda-n faþã, sigur cã m-am speriat ºi-am început sã þip cã nu-s eu...

nicuvar · Vizitator

Anahoret · VIP

Eram în primii ani de ºcoalã ºi mã uitam cu plãcere la serialele din acea perioadã: [url=http://www.youtube.com/watch?v=gYp5NJMQCAs]Therry la Fronde[/url] (noi îi spuneam Thierry Praºtie) ºi [url=http://www.youtube.com/watch?v=DywaqxV419s]Ivanhoe[/url] (pe care-l pronunþam aºa cum se scrie). ªi, ca majoritata bãieþilor din acea perioadã, ce vedeam seara la televizor, aplicam în practicã a doua zi.

Ne împãrþeam în "cete" ºi ne duielam cu sãbii din lemn iar ca scuturi foloseam capacele de la oalele din bucãtãrie (cu urecheala de rigoare), suliþele erau confecþionate din aracii de la fasole (altã urechealã, dar merita) sau din nuiele de alun din pãdure. Ca acþiunea sã fie mai palpitantã, am subtilizat din cornetele de tablã pe care tatãl meu i le confecþionase mamei pentru prãjiturile cu vanilie (semãnau cu îngheþata la cornet numai cã erau umplute cu cremã de vanilie ºi mâncam de mi se apleca).

Ideea a fost primitã cu încântare de camarazii mei; le-am pus în capãtul "suliþelor" ºi aºa aveam ºi noi vârfuri "adevãrate". Numai cã, în tipul "luptei", unul dintre copii mi-a aruncat suliþa în frunte. Joaca s-a oprit brusc, protagonistul a tulit-o speriat acasã, gaºca s-a spart ºi am plecat ºi eu. Când m-a vãzut mama a înlemnit. Spunea, mai târziu, cã aveam faþa plinã de sânge. M-a întrebat ce s-a întâmplat? Eu i-am spus brav, cum îi stã bine unui luptãtor, cã nu s-a întâmplat nimic, m-am zgâriat. N-a þinut ºi a trebuit sã "mai pun ceva pe cântar", drept care am "recunoscut" cã am cãzut pe caldarâm iar varianta a fost acceptatã. Varianta adevãratã a aflat-o când aveam vreo 20 de ani! Semnul – o gaurã în frunte de vreo 3 mm – îl am ºi acum!

silverstar · VIP

silverstar · VIP

cristyna63 · VIP

Prima ºotie de care mi-amintesc?!...

Ca m-am nascut la 7 luni, cu o mare greutate: de 1,7 kg :chryel_icon_mrgreen: .

another · Vizitator

întâia soþie de care-mi amintesc, a fost prima! A doua, i-a urmat! Apoi, firesc, a treia! Dupã care, a patra oarã, a venit iar cea de-a doua! N-a fost nicio ºotie ºi lista rãmâne deschisã! :heart_eyes:

Cu ºotiile, a fost najpa!
1. 1970, primãvara. Tataia ºi mamaia au reparat o dormezã. Arcurile folosite, au fost depozitate într-un pod, unde le-am gãsit eu. Vãzusem la televizor ceva în legãturã cu dispoziția de imponderabilitate... Deci, mi-am legat cu sfoarã de fiecare talpã câte un arc de dormezã. Mai greu a fost sã urc pe scarã cu ele legate de tãlpile bascheþilor. M-am lansat de pe acoperiºul magaziei. Dar n-am sãrit ca astronauþii de la televizor. Urmări - picior scrântit, tratat de cãtre specialistul în "scrânteli" al cartierului, cu o omletã, aplicatã local. Seara, am mâncat omleta. Era sãratã rãu... Dimineaþa m-au dus la medic, pentru picior, nu pentru omleta din stomac. Revulsin, antiinflamatoare etc.

2. 1974, vara. Aveam bicicletã "Pionier", din aceea trei sferturi, pentru copii. Dar voiam o cursierã. Însã eram prea scund, pentru a ajunge la pedale, aºa cã nu mi-au luat la vremea respectivã. Am vrut sã confecþionez un hibrid. Am început cu pedalele. Cursierele aveau la pedale un mecanism care fixa talpa piciorului, ca sã nu alunece. Eu l-am înlocuit cu sfoarã. M-a ajutat cineva ºi mi-am legat tãlpile de pedalele bicicletei "Pionier", în timp ce stãteam rezemat de gard. ªi am plecat în cursã. Mai rãu a fost îndată ce am vrut sã opresc. A fost rãu, ce sã mai! Noroc cã aveam pe cap o cascã. O confecþionasem dintr-o strecurãtoare din aceea de metal, cãreia îi rupsesem coada. Casca o aveam legatã cu sfoarã, pe sub bãrbie... Oare de câte ori am întrebuințat cuvântul "sfoarã", în textele astea?! Cred cã am avut o problemã legatã de sfoarã, în copilãrie.. Aþi observat?! Iar am zis "sfoarã"...! Ce naiba...?!

3. Acelaºi an, aceeaºi varã. Au venit doi inºi, sã schimbe antena televizorului. Aveau scãriþe din acelea pe care le folosesc electricienii, pentru a se urca pe stâlpii din lemn. S-au urcat pe stâlpul din lemn al antenei, sub privirile mele admirative. Dupã ce au terminat, s-au apucat sã bea niºte vin, cu tata. La baza stâlpului din lemn erau scãriþele acelea minunate. Mi le-am montat, cu oarece greutate. N-am mai avut trebuință de sfoarã, pentru cã scãriþele aveau niºte curele din piele. ªi am început sã urc. N-am urcat mult. Doar vreo doi metri de la sol. Când am privit în jos... Ei bine, aici a fost rãu de tot! ªi-am început sã þip! "Veniiiiiþi, sã nu mã curentezeeeeee antenaaaaaaa...!" Au venit, îngrijoraþi. Aþi vãzut pisoi care se urcã pe perdea ºi pe urmã le este teamã sã coboare? Aºa eram ºi eu! ªi þipam! Ãia cu scãriþele ziceau sã cobor, tata zicea sã cobor, iar eu mã þineam de stâlpul din lemn ºi þipam sã mã ia de-acolo, sã nu mã curenteze antena! Nu puteam sã cobor ºi pace! A adus tata o masã, s-a urcat pe ea ºi, cu greu, m-a desprins de stâlp. Cum mi-am scos scãriþele de la picioare, am ºi ºters-o, peste gard! M-am întors pe înserate, când i-a trecut tatei supãrarea...